Obligatiile fiscale cu termen de depunere la 25 aprilie 2012

Un numar de 10 obligatii fiscale au termenul de indeplinire miercuri, 25 aprilie, printre care si declaratia 112, care se depune exclusiv online folosind certificatul digital calificat emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Pe langa declaratia 112, alte 5 declaratii cu termenul de depunere pe 25 aprilie pot fi depuse online.

Cele 10 obligatii fiscale care trebuie depuse pana miercuri sunt urmatoarele:

– Plata impozitului retinut la sursa în luna precedenta

– Depunerea declaratiei privind obligatiile de plata la bugetul de stat – Formular 100 (poate fi depusa si online)

– Depunerea declaratiei privind distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor aferente trimestrului precedent – Formular 104

– Depunerea declaratiei unice (D112) privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate – Formular 112 – pentru luna precedentă (se depune exclusiv online)

– Depunerea declaratiei privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de persoane fizice care desfasoara activitate in Romania si de persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania pentru luna precedenta – Formular 224

– Depunerea declaratiei privind stabilirea impozitului reprezentand plata anticipata trimestriala in contul impozitului pe castigul net anual impozabil pentru castigurile obtinute din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise pe trimestrul precedent – Formular 225.

– Depunerea decontului de TVA – Formular 300 (poate fi depus si online)

– Depunerea decontului special de TVA pentru luna precedenta – Formular 301 (poate fi depus si online)

– Depunerea declaratiei recapitulative privind livrarile / achizitiile /prestarile intracomunitare de bunuri pentru luna trecuta – Formular 390 VIES (poate fi depusa si online)

– Depunerea declaratiei informative privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national aferente perioadei de raportare precedente – Formular 394 (poate fi depusa si online)

Pentru depunerea declaratiilor fiscale online, se foloseste un certificat digital calificat emis de oricare dintre furnizorii acreditati din Romania, respectiv certSIGN, DigiSign, Alfasign si Trans Sped.  Pretul (fara TVA) al certificatului digital este de 47 de Euro la primii trei furnizori si de 54 de Euro la ultimul. certSIGN livreaza gratis certificatul digital oriunde in tara si ofera gratis 60 de marci temporale pe luna, timp de un an.

Cu un singur certificat calificat pot fi semnate electronic si depuse online timp de un an declaratiile fiscale pentru un numar nelimitat de societati.

Lasă un răspuns